Bine ai venit! E-Mail: [email protected], Telefon: 0238-719107

O sută de ani de învățământ tehnic în forțele aeriene române

O sută de ani de învățământ tehnic în forțele aeriene române

O sută de ani de învățământ tehnic în forțele aeriene române

Ceremonia militară prilejuită de aniversarea a 100 de ani de existență a învățământului tehnic în forțele aeriene a avut loc vineri, 16.10.2020, la sediul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”.

Festivitatea s-a desfăşurat în condiţii speciale, adaptate la condiţiile de pandemie, cu respectarea tuturor restricţiilor pe plan naţional astfel încât să se limiteze răspândirea infecţiei cu SARS COV-2.

La festivitate au participat reprezentați ai Statului Major al Forțelor Aeriene, Statului Major al Forțelor Terestre, Statului Major al Forțelor Navale, comandați de unități, reprezentați ai autorităților publice locale și ai Inspectoratului Școlar Județean.

„Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” reprezintă, la un centenar de existenţă, o instituţie de bază a Forţelor Aeriene Române, un important factor generator de personal calificat, mulţumită celor care trudesc în prezent pentru menţinerea învăţământului militar în baremele performanţei, dar şi celor care, într-un secol de existenţă a instituţiei de învăţământ, şi-au îndeplinit cu dedicaţie şi profesionalism misiunile, contribuind astfel la pregătirea atâtor generaţii de maiştri militari, subofiţeri şi promovarea cu succes a valorilor Armatei României.” a transmis șeful Statului Major al Forțelor Aeriene general-maior, dr. Viorel Pană, cadrelor militare ale unității, mulţumindu-le totodată, pentru modul exemplar în care își fac permanent datoria.

În cadrul ceremoniei, comandantul unității, domnul comandor inginer dr. Ștefan-Daniel Cotigă, a oferit medalii și plachete aniversare distinșilor invitați. Cu această ocazie, a evidențiat că: „Valoarea cea mai de preț a acestei instituții de învățământ a fost și este dată de oamenii care își desfășoară activitatea în cadrul școlii și care și-au demonstrat calitățile și pregătirea excepțională în îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor. Mărturie stau rezultatele foarte bune obţinute de absolvenţi de-a lungul anilor, care confirmă faptul că instituţia dispune de cadre didactice şi instructori foarte bine pregătiţi şi motivaţi.”

La data de 18 octombrie 1920, regele Ferdinand a semnat înaltul Decret nr. 4167, prin care s-a hotărât înfiinţarea Şcolii de Meseriaşi Militari ai Aeronauticii, prima şcoală destinată formării tehnicienilor de aviaţie. Şcoala şi-a început activitatea în urmă cu o sută de ani pe aerodromul Bucureşti-Pipera, care în prezent este sediul Muzeului Național al Aviației Române.  Începând cu toamna anului 1921, timp de 84 de ani, școala a funcționat sub diferite denumiri în localitatea Mediaș. La data de 1 octombrie 2001, Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri de Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţie din Braşov se comasează cu  Şcoala Militară de Maiştri de Aviaţie „Traian Vuia” din Mediaş într-o singură entitate  Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”. Începând cu data de  01 Octombrie 2004 instituţia militară de învăţământ se redislocă, într-o nouă concepţie, în garnizoana Boboc, judeţul Buzău.